User:  Parolă:        Aţi uitat parola? Userul?   |   Înregistrare
Sa ne mutăm în Botswana
Scris de Administrator   

Şi cum nu tot ce zboară se mănâncă am ajuns în luna februarie a anului 2010 la fel de proşti cum am ieşit din restul anilor de după marea revoluţie. Pardon, lovitură de stat a tătucului Iliescu.

După două zeci de ani, totul este roz la noi în ţară. Roz de o culoare mai mult spre maro, dar roz. Eh, acum nu ne proptim în nuanţe. Am ajuns la concluzia că soluţia ca cimpanzeii ce se numesc politicieni să facă ceva, este să te duci cu Kalashnikov-ul la tâmplă şi să le spui şoapte dulci. O adunătură de priculici, care înainte de `89 nu aveau dupa ce bea apă, acum au ajuns demnitari şi mari domni. Ptiu, să vă fiu de deochi - înţelegeţi formularea.

Geoană a avut o dorinţă de când era mic. A vrut să fie preşedinte. No`, bine a fost. Dar doar o noapte. Oare sintagma prost să fii, noroc să ai nu funcţionează întotdeauna? Ce este de-a dreptul cretin, este faptul că prostănacul preşedinte de o noapte, a pierdut după spusele eternului partid din cauza flăcării violet. Bat-o vina de flacară! Atâta misticism încât aş zice că în două săptămâni Iliescu o să devină Merlin şi prostănacul o sa fie Arthur.

Trecând peste veşnicul partid muncitoresc, ajungem la PD-L. Ce este PD-L? O caterincă. Sincer, adică unde s-a mai întâlnit doctrina democrat-liberală? Ştiţi ce ar fi foarte mişto? Un partid social-democrat-liberal-ecologist! Cu mai mulţi preşedinţi evident, şi cu doi cancelari. Băsescu şi Iliescu. Termenul folosit de Băsescu acum ceva timp îmi tot răsună în cap, găozar. Mda... cam asta e clasa politică, bine poate cu mici excepţii.

PNL-ul ar trebui să fie continuare marelui partid istoric care a realizat unirea României. Da, sigur păcat că rolul ursului din reclama de la Milka l-a ocupat Tăriceanu şi marmota este Orban. Şi astfel ce dacă ăia au creat unirea? Eu zic să vindem din platoul Mării Negre, că şi aşa avem prea mult. Şi oare mulţi se întreabă cum guvernul PNL a stat atât sus fără majoritate nu? Câtă naivitate, priviţi în adâncul problemei. Aveau majoritate, dar nu pe faţă, PSD-ul îi susţineau cu toată puterea.

Şi Geonă ne spune că Cristian Diaconescu ar veni mânuşă pe postul de prim vice-preşedinte al noii sale echipe. Dar bine că nu ar veni ciorap, sau alte articole vestimentare, asta ca să nu devenim porcoşi. Geoană va fi mazilit, nicio noutate. Dar, cine o să îl urmeze? Staţi aproape!

Zilele trecute Pandele de la PSD, sau suspendat, sau nesuspendat... mă rog ce mai contează, a spus că s-ar duce să candideze împotriva lui Vanghelie şi la o toaletă publică. Asta ca să vezi câtă responsabilitate au, ar curăţa şi toaletele publice pentru ca să le fie bine românilor.

Am eu propunere, mai bine vă organizaţi şi marele Consiliu în toalete publice şi vă mutaţi şi toata gloata de sforăitori din Parlament tot în toalete publice.

 

 

 

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Parteneri

Editorialul săptămânii

Mândria de a fi român

De două săptămâni, îmi stă o întrebare pe limbă, o întrebare care aș vrea să o adresez tuturor românilor: "Români, de ce țineti capul plecat?". Este valabil pentru toți românii, ...

Editorialul săptămânii | Administrator | Miercuri, 25 Aprilie 2012

Mai mult

Protest

De ce se promoveaza toate nulitatii societatii romanesti? De ce considera media din Romania ca daca ni le ofera zilnic pe tava, o sa le aduca rating? De ce nu se...

Editorialul săptămânii | Administrator | Duminică, 15 Ianuarie 2012

Mai mult

Ciobănaşul moritic

A fost odată ca niciodată un club faimos în toată Europa... până s-a dus dracului. Am fost prea lipsit de sentimente la sfârşitul poveştii? Mă scuzaţi. Motivul pentru care Steaua se du...

Editorialul săptămânii | Administrator | Duminică, 21 Martie 2010

Mai mult

Dudu Steel şi biblioteca

Când a fost făcut site-ul cu cocalari şi cu piţipoance mă gândeam că poate creatorii lor sunt mai răi şi poate se mai iau şi de oameni aşa de dragul ...

Editorialul săptămânii | Administrator | Duminică, 14 Martie 2010

Mai mult

Gigi şi ziarul

Românii au multe basme, legende şi foarte multe poveşti. Cu balauri, cu prinţi, prinţese şi lucruri ieşite din comun. Unele le-am învaţat la şcoală, altele ne-au fost citite. Dar, pana ...

Editorialul săptămânii | Administrator | Joi, 4 Martie 2010

Mai mult

Marinarul şi marea sa

Nimic nu îl scoate din tipic pe marinar. Cu excepţia morţii sale, de acolo parcă nimic nu mai este la fel. Avem şi noi un marinar, bine-cunoscut şi cam neapreciat ...

Editorialul săptămânii | Administrator | Luni, 1 Martie 2010

Mai mult

Prostănacul a pierdut

Sau ar fi mai bine spus, prostănacul reloaded. Geoană a mai pierdut o cursă. Cum niciun necaz nu vine singur, Mircea Geoană nu mai este acum niciun fel de preşedinte. ...

Editorialul săptămânii | Administrator | Duminică, 21 Februarie 2010

Mai mult

Mai mult în: Editorialul săptămânii

-
+
2

Filme 2010

Date night

Descriere: Claire şi Phil Foster (Tina Fey şi Steve Carell) formează un cuplu tipic suburban a căror viaţă - inclusiv ieşirile lor săptămânale la cină sau la film - a ...

Aprilie 2010 | Administrator | Luni, 5 Aprilie 2010

Mai mult

Mai mult în: Aprilie 2010

-
+
2

Meteo

Bucharest, Romania
Temperatură: 14°C
Vânt rece: 14°C
Umiditate: 94%
Viteza vântului: 8 km/h
Direcție: 260°
Presiune: 1012.9 mb
W
Selectați orașul dvs. ...
Oferită de:
May 2012
Lun Mar Mie Joi Vin Sâm Dum

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

25

26

27

28

29

30

31

Curs valutar BNR

SEO Romania Top88 - Director web Stiri Anunturi gratuite - Roportal publicitate online, web design si promovare pe internet