User:  Parolă:        Aţi uitat parola? Userul?   |   Înregistrare
Şeful Oracle cel mai bine plătit director în 2009
Scris de Administrator   

Pentru anumiţi oameni termenul de a avea salariu are un sens aşa de mare, încât pare incredibil. Cum ar fi să câştigi 6.1 milioane de dolari anual?

Probabil că este bine, pentru că cu atât a fost plătit directorul Oracle în anul 2009, Larry Ellison. Ceea ce este şi mai interesant, este faptul că i-a devansat pe directorii de la companii ca IBM, Hewlett-Packard, Procter & Gamble la o diferenţă parcă de ani lumină.

În sprijinul afirmaţiei mele anterior stă faptul că pe lângă acele 6.1 milioane de dolari, Larry Ellison a mai câştigat pentru acţiuni şi opţiuni de achiziţie pentru titluri Oracle alte 78.4 milioane de dolari. Şi asta în timp ce de exemplu, directorul IBM Samuel Palmisano, a avut câştiguri de "doar" 21,2 milioane de dolari, el plasându-se pe un "ruşinos" loc 10 în top 10 cei mai bine plătiţi directori din 2009.

sursa: mediafax.ro

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Parteneri

Editorialul săptămânii

Mândria de a fi român

De două săptămâni, îmi stă o întrebare pe limbă, o întrebare care aș vrea să o adresez tuturor românilor: "Români, de ce țineti capul plecat?". Este valabil pentru toți românii, ...

Editorialul săptămânii | Administrator | Miercuri, 25 Aprilie 2012

Mai mult

Protest

De ce se promoveaza toate nulitatii societatii romanesti? De ce considera media din Romania ca daca ni le ofera zilnic pe tava, o sa le aduca rating? De ce nu se...

Editorialul săptămânii | Administrator | Duminică, 15 Ianuarie 2012

Mai mult

Ciobănaşul moritic

A fost odată ca niciodată un club faimos în toată Europa... până s-a dus dracului. Am fost prea lipsit de sentimente la sfârşitul poveştii? Mă scuzaţi. Motivul pentru care Steaua se du...

Editorialul săptămânii | Administrator | Duminică, 21 Martie 2010

Mai mult

Dudu Steel şi biblioteca

Când a fost făcut site-ul cu cocalari şi cu piţipoance mă gândeam că poate creatorii lor sunt mai răi şi poate se mai iau şi de oameni aşa de dragul ...

Editorialul săptămânii | Administrator | Duminică, 14 Martie 2010

Mai mult

Gigi şi ziarul

Românii au multe basme, legende şi foarte multe poveşti. Cu balauri, cu prinţi, prinţese şi lucruri ieşite din comun. Unele le-am învaţat la şcoală, altele ne-au fost citite. Dar, pana ...

Editorialul săptămânii | Administrator | Joi, 4 Martie 2010

Mai mult

Marinarul şi marea sa

Nimic nu îl scoate din tipic pe marinar. Cu excepţia morţii sale, de acolo parcă nimic nu mai este la fel. Avem şi noi un marinar, bine-cunoscut şi cam neapreciat ...

Editorialul săptămânii | Administrator | Luni, 1 Martie 2010

Mai mult

Prostănacul a pierdut

Sau ar fi mai bine spus, prostănacul reloaded. Geoană a mai pierdut o cursă. Cum niciun necaz nu vine singur, Mircea Geoană nu mai este acum niciun fel de preşedinte. ...

Editorialul săptămânii | Administrator | Duminică, 21 Februarie 2010

Mai mult

Mai mult în: Editorialul săptămânii

-
+
2

Filme 2010

Date night

Descriere: Claire şi Phil Foster (Tina Fey şi Steve Carell) formează un cuplu tipic suburban a căror viaţă - inclusiv ieşirile lor săptămânale la cină sau la film - a ...

Aprilie 2010 | Administrator | Luni, 5 Aprilie 2010

Mai mult

Mai mult în: Aprilie 2010

-
+
2

Meteo

Bucharest, Romania
Temperatură: 14°C
Vânt rece: 14°C
Umiditate: 94%
Viteza vântului: 8 km/h
Direcție: 360°
Presiune: 1013.9 mb
N
Selectați orașul dvs. ...
Oferită de:
May 2012
Lun Mar Mie Joi Vin Sâm Dum

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

25

26

27

28

29

30

31

Curs valutar BNR

SEO Romania Top88 - Director web Stiri Anunturi gratuite - Roportal publicitate online, web design si promovare pe internet